Olimpiada universitară de simulare SimOlympic 2022
- 292 views
Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) al Universității de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” organizează olimpiada universitară de simulare SimOlympic, ediția a IV-a. Evenimentul va avea loc în data de 13 mai curent, între orele 09:00-12:30, la CUSIM (str. 31 August 1989, 137 A).
La competiție vor participa patru echipe formate din mediciniști din anul V, care vor trebui să acționeze în diverse scenarii ca tematică și complexitate la simulatoarele de fidelitate înaltă din cadrul CUSIM, sarcina fiind gestionarea situațiilor critice simulate.
Fiecare echipă va avea o denumire și se va prezenta cu un spot promo, nu mai mare de 2 minute, la deschiderea oficială a competiției. Echipele vor fi alcătuite din 4 studenți, ce vor avea un cod vestimentar medical comun. Conform unui program stabilit, după tragerea la sorți urmează sferturile sau semifinalele, iar cele mai bune două echipe se vor lupta pentru titlul de învingător în marea finală.
Echipele vor fi evaluate de un juriu competent, care va aprecia abilitățile de comunicare, lucrul în echipă, managementul în rezolvarea cazului și corectitudinea abilităților practice demonstrate de către participanți.
Olimpiada universitară SimOlympic se înscrie în programul evenimentelor organizate în cadrul Congresului internațional pentru studenți și tineri medici MedEspera 2022, ediția a IX-a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii