Reprezentanții Universității de Medicină din Bialystok, Polonia, în vizită la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 141 vues
În perioada 10-13 august curent, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va fi vizitată de o delegație de la Universitatea de Medicină din Bialystok, Polonia, reprezentată de profesorul Lech Pilecki, Consul Onorific al RM și profesorul Jacek Niklinski, rector al Universității de Medicină din Bialystok, doctor habilitat.
Scopul acestei vizite este semnarea unui acord de colaborare cu USMF „Nicolae Testemițanu” și stabilirea direcțiilor de cooperare. Acordul bilateral va fi semnat în data de 11 august, ora 10:00, în sala 207 a Universității noastre.
Pe parcursul vizitei de lucru, delegația poloneză va vizita Centrul Stomatologic Universitar, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, campusul studențesc de la Mălina Mică, precum și Spitalul Clinic Republican și Institutul Oncologic.
Totodată, profesorii din Polonia vor avea o întrevedere și cu ministrul sănătății, Ruxanda Glavan.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii