Caravana de Crăciun 2022: meci caritabil de fotbal
- 361 vues
Studenți și cadre didactice de la Facultatea de Stomatologie vor juca un meci de fotbal caritabil, desfășurat în cadrul Caravanei de Crăciun 2022. Acțiunea este organizată de Asociația Studenților Stomatologi din Moldova (ASSM) în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
Evenimentul va avea loc în data de 16 decembrie, începând cu ora 17:00, la Complexul Sportiv Universitar (regiunea Mălina Mică, str. Nicolae Testemițanu, 24/5).
Atât participanții, cât și suporterii prezenți vor avea posibilitatea să doneze pentru beneficiarii Caravanei de Crăciun 2022 – copiii internați în Secția de pediatrie oncologică a Institutului Oncologic din Chișinău.
La meci va participa câte o echipa per torent și o echipă de cadre didactice. Suporterii vor participa la o tombolă cu premii: un bilet gratuit la ImplantoDays, un set de instrumente chirurgicale și un voucher ce oferă acces gratuit la cinci workshopuri organizate de ASSM.
Doritorii de a participa la tombolă se vor înregistra în ziua meciului, achitând o sumă simbolică de 100 de lei.
Caravana se desfășoară în perioada 5-17 decembrie și are scopul de a colecta obiecte noi: jucării (îndeosebi jucării educative сe dezvoltă abilitățile creative și motorice ale copiilor), cărți, planșe de colorat, puzzle-uri și haine pentru copii.
Lucrurile pot fi donate la sediul Clinicii Stomatologice Universitare nr. 2, etajul IV – Decanatul Facultății de Stomatologie (mun. Chișinău, str. Mihai Viteazu, 1A).
Pentru mai multe informații apelați 0791 27947.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii