Actualităţi şi standarde în ultrasonografie
- vizualizări: 228
În perioada 7-8 aprilie, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova se va desfăşura un simpozion de educație medicală și un curs postuniversitar de ultrasonografie clinică cu genericul Actualităţi şi standarde în ultrasonografie.
Lecțiile vor fi ţinute de o echipă de experţi în diagnosticarea ultrasonografică de la Centrul de Cercetare şi Educaţie în Ultrasonografie al Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca, România, în componenţa profesorilor universitari: Radu Ion Badea, Petru Adrian Mircea şi Sorin Marian Dudea.
Simpozionul va aborda următoarele subiecte: Ultrasonografia în educaţia medicală a studenţilor şi medicilor non radiologi; Ultrasonografia în educaţia medicilor radiologi; Locul ultrasonografiei în contextul imagisticii moderne; Cum să realizăm o prezentare educaţională sau ştiinţifică atractivă ş.a.
În cadrul manifestării va fi lansată cartea „Ultrasonografie în practica clinică”, autori Radu Ion Badea, Lidia Ciobanu.
Cursul Actualităţi şi standarde în ultrasonografie va elucida noile progrese și concepte în ultrasonografie, ultrasonografia în cabinetul medicului de familie; ultrasonografia în hepatopatiile difuze, tumorile hepatice, nodulul tiroidian, patologia arterială periferică, patologia venoasă periferică (superficială și profundă). Totodată, vor fi prezentate studii de caz, însoțite de discuții și Quizz-uri.
Evenimentele se vor desfășura în Sala Senatului, Blocul didactic central, cu începere de la ora 14:00 în data de 7 aprilie și la 08:30 în ziua de 8 aprilie.
Simpozionul internațional este organizat de Cursul de ultrasonografie a USMF „Nicolae Testemițanu”, în colaborare cu UMF Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca şi Societatea de Ultrasonografie în Medicină şi Biologie din Republica Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii