Campionatul Național Universitar la Șah-2021

În premieră, USMF „Nicolae Testemiţanu” a devenit campioană la șah printre universitățile din țară

Publicat: 04.03.2021

Campionatul Național la ȘahPentru prima dată, echipa Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” s-a clasat pe locul I la Campionatul Național Universitar la Șah-2021, printre cele șase universități participante în competiție. Menționăm că mediciniștii înregistrează această performanță, după ce timp de patru ani consecutiv au ocupat locul II la această universiadă.

Instituția noastră a fost reprezentată la această competiție de către medicii-rezidenți: Iurie Noroc și Daniel Glinca, ambii anul II, și studenții Ciprian Rudic, anul II și Alina Nerpii, anul V. 

„Această victorie este una specială. Am visat acest moment mulți ani la rând și, iată, acest lucru s-a întâmplat!”, a declarat Iurie Noroc. Tânărul specialist a menționat că până în ultimul tur lupta pentru locul I a fost una acerbă, reprezentanții USMF „Nicolae Testemiţanu” reușind să urce pe treapta întâi a podiumului, fiind urmați de Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM). 

Potrivit antrenorului Vladimir Diaconu, membrii echipei noastre au fost bine pregătiți și au dat dovadă de responsabilitate, fapt ce le-a garantat rezultatul obținut.

Printre universitățile concurente se numără: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, UTM și ASEM.

Campionatul s-a desfășurat în perioada 2-3 martie curent în incinta Clubului Republican de Șah și Joc de Dame, organizat de Federația Moldovenească a Sportului Studențesc și a Veteranilor Sportului în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Ne mândrim cu mediciniștii noștri, pe care îi felicităm cordial și le dorim cât mai multe victorii în continuare! Sunteți cei mai bravi!

 

Campionatul Național Universitar la Șah-2021
Iurie Noroc
Aliona Nerpii
Ciprian Rudic
Campionatul Național Universitar la Șah-2021
Campionatul Național Universitar la Șah-2021
Iurie Noroc
Aliona Nerpii
Ciprian Rudic
Campionatul Național Universitar la Șah-2021
USMF
Campionatul Național Universitar la Șah-2021
șah
campionat
sport
medicinişti
performanță
echipă
Federația Moldovenească a Sportului Studențesc și a Veteranilor Sportului
echipa de șahiști

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii