Workshop: Ordonează-ți prezentul! Proiectează-ți viitorul!
- 407 просмотров
Centrul de Consiliere Psihologică și Ghidare în Carieră a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează workshopul cu tema „Planificarea și stabilirea obiectivelor întru realizarea scopurilor”. Activitatea va avea loc în data de 27 ianuarie 2022, cu începere de la ora 16:00, pe platforma ZOOM.
La workshop vor fi prezentate tehnici de stabilire a obiectivelor personale, modele de planificare eficientă a viselor, astfel ca acestea să devină realitate, precum și metode de autoanaliză și construire a planurilor de dezvoltare personală, unde va fi analizat nivelul de satisfacţie faţă de principalele aspecte ale vieţii, planificarea viitorului în care se dorește obțineținerea schimbărilor în carieră, sănătate, relația cu familia și prietenii, bani etc.
Evenimentul va fi moderat de Corina Lazăr, psiholog la Centrul de Consiliere Psihologică și Ghidare în Carieră, iar durata întâlnirii este preconizată pentru 90 minute.
Pentru înregistrare la eveniment, accesați linkul https://forms.gle/HGpHtduDrzfYfnkU9
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii